INGREDIENTE BLAT DE CACAO
- 5 ouă- 90 g zahăr
- 50 g alune
- 25 g cacao
- 85 g făina- 50 g alune
- 25 g cacao
- 2 lingurițe rase praf de copt
- sare
PREPARARE
Se separă ouăle. Albuşurile se bat spumă cu zahăr şi puțină sare, apoi se adaugă, unul câte unul, toate cele 5 gălbenuşuri.
Se pun alunele măcinate şi se amestecă uşor. Se amestecă făina cu cacao şi praful de copt, apoi se adaugă la compoziția de ouă. Se aşează în tava de tort, (26 cm), tapetată pe fund cu hârtie de copt şi se coace la 180 de grade C, 20-25 minute.
INGREDIENTE PENTRU BLATUL DE INELE PENTRU DOUA FOI
- 8 ouă
- 180 g zahăr
- 2 linguri de ulei
- 4 linguri apă caldă
- 3 lingurițe praf de copt
- esență de vanilie- sare
PREPARARE
Din aceste ingrediente se coc două foi, într-o tavă dreptunghiulară, de 30 x 32 cm.
Ouăle întregi, împreună cu zahărul, apa şi puţină sare se bat bine până ce zahărul se topeşte şi ouăle îşi dublează volumul. Se adaugă uleiul, vanilia, apoi făină amestecată cu praful de copt şi se amestecă. Se pune în tava tapetată cu hârtie de copt.
Se nivelează uşor. Se coace la 180 grade C, timp de 12-15 minute.
Când se pune la racit, se acoperă cu un şervet de bucătărie.
Hârtia se va desprinde numai după ce blatul s-a răcit.
După răcirea completă, se taie în fâşii de 4 cm.
INGREDIENTE CREMĂ DE CIOCOLATĂ
- 250 ml frişcă lichidă
- 250 g ciocolată cu lapte
- 200-250 g alune, (puteţi pune cât vă place)
PREPAREARE
Ciocolata se topeşte în frişca lichidă, pe foc mic, cu atenție să nu ajungă la fierbere. Se lasa să se răcească, apoi se pune la frigider şi când este foarte rece, se bate până îşi dublează volumul şi se deschide la culoare.
Se adaugă alunele măcinate. Cu crema astfel obținută se ung fâşiile de blat alb. Se rulează şi astfel se formează primul inel spiralat, nu închis. Se continuă cu toate fâşiile de blat alb, până la obţinerea unui cerc cu diametrul de 26 cm. Se stânge bine cu inelul de tort şi se lasă la rece pentru 1-2 ore.
INGREDIENTE CREMA DE VANILIE
- 500 ml lapte
- 55 g de făină, (amidon sau praf de budincă de vanilie la cald)
- 140 g zahăr
- esență de vanilie
- 140 g unt
- sare
PREPARARE
Se amestecă făina cu zahărul, puţină sare şi se adaugă câte puțin laptele. Se pune pe foc şi se lasă să fiarbă, amestecând continuu, până ce crema se îngroaşă. Când se ia de pe foc, se adaugă vanilia. Se pune la răcit, acoperită cu folie alimentară, ca să nu prindă crustă. După răcirea completă se amestecă cu untul, frecat în prealabil ca o spumă. Astfel se obţine o cremă consistentă şi fină.
MONTAREA TORTULUI
Din blatul de cacao se taie partea bombată de sus, apoi restul se taie în două felii egale. Pe prima felie de blat se întinde jumătate din crema de vanilie. Apoi se aşează deasupra spirala. Peste ea se întinde restul de cremă şi se închide cu cel de ala doilea blat de cacao.
INGREDIENTE GLAZURĂ
- 300 g zahăr- 100 g cacao
- 200 ml smântână lichidă
- 235 ml apă
- 10 g gelatină
PREPARARE
Se amestecă zahărul cu cacao.Se adaugă smântâna şi apa. Se pune pe foc, într-un vas mai măricel şi se fierbe 10 minute, amestecând continuu. Se strecoară şi când ajunge la temperatura de 50 grade C, se adaugă gelatina hidratată. Se amestecă bine de tot până la topirea acesteia, apoi călduţă se toarnă pe tortul aşezat pe un grătar, deasupra unui vas mai mare. Această glazură are un gust dulce-amarui, nu se usucă, nu crapă şi rămâne lucioasă chiar câteva zile. Se ornează în funcţie de imaginaţia fiecăreia.
Asa arata in sectiune:
Si feliuta :D:
Cam asta e reteta originala si asa a iesit, insa data viitoare o sa fac o singura foaie alba iar fasiile o sa le tai de 3 cm, pentru ca tortul a iesit foarte inalt (cam 10 cm).
Copiii au mancat dupa preferinte: unul crema de vanilie si celalalt crema de ciocolata, cu blatul aferent.
Esti foarte tare fato! Presupune ceva munca tortul ciocolatos dar cu siguranta merita efortul.Iar glazura care nu se usuca,nu crapa face toti banii.Cred ca m-ar ajuta si pe mine in cura de ingrasare,hihi.Pup
RăspundețiȘtergereBuna draga mea. pai pune mana si fa-l, dar cand ai timp, ca mi-a luat cam 3-4 ore cu totul. Pup fata !
RăspundețiȘtergereAmy,iubitoare de frumos,am salvat tortul si cu siguranta o sa-l incerc,de fapt am salvat blogul,ca sursa de inspiratie..
RăspundețiȘtergerePupici 1000.